O lume in care traim
O stim cu totii sanatatea este darul nostru cel mai de pret. 
De multe ori in paginile acestui blog am subliniat ideea ca nu exista upgrade la corpul omenesc, doar peticeala pe ici, pe colo. Se stie, si experienta fiecaruia o demonstreaza, ca tot ce-i petecit cedeaza mai repede decat daca nu ar fi fara petec. Acest blog mi-a adus in viata diversi oameni. Cu multi dintre ei am legat o relatie de prietenie, de apreciere; si nu putine sunt mesajele in care se descrie o stare sau alta. Deunazi, in casuta de e-mail am gasit…ceea ce vei citi mai jos!In starea in care mi s-a adus . La sfarsitul lecturii, aveam lacrimi in ochi. Lacrimi de tristete, lacrimi de durere, lacrimi care nu incetau sa curga datorita lucrurilor care se intampla.
Din pacate…realitatea cruda
„”Si totusi……Nu este o poveste, este o realitate……”Ma aflu intr-un spital de stat din Romania!….Daca ai „norocul”, sa vii accidentat, poate nu observi nimic, insa daca vrei sa-ti faci o interventie chirurgicala, pe o sectie de ortopedie, iti dai seama ca toate merg invers. Oare ce te indeamna sa ai incredere in ceea ce va urma???……totul,…ca esti intr-un spital si lasi viata ta pe mainile unor specialisti, iar in al doilea rand, stii ca nu vei pati nimic, doar esti platitor si urmeaza sa beneficiezi de toate conditiile unei spitalizari…..se pare ca nu este chiar asa. Am trait un sentiment de furie, revolta, umilinta, nepasare, durere, poate si mila……….
Si totusi, se mai poate spune ceva???….desigur…….dupa toata aceste sentimente, ajungi intr-un salon……iti gasesti locul intr-un pat si incepi sa astepti. Asteptarea, doare, mai mult decat operatia in sine……La un moment dat, esti chemat de o asistenta, mai trec cateva minute si apare un brancardier ce pune fisa medicala pe targa, iar eu, cel care urmeaza sa fiu operat, merg cu pasi marunti, inceti, urmandu-l fara sa stiu ce mi se va intampla si unde voi fi dusa….merg pe langa targa, nu pe un scaun, asa cum ar fi normal…..merg cu frica, dar continui……groaznic,….nu pot sa cred, dar ma supun, fara a scoate un cuvant…..Ajung intr-o incapere, asa-zisa sala preoperatorie, unde mi se arata o bancheta veche, pe care ma asez cu fisa medicala in mana si flaconul de antibiotic……
Ti se spune sa astepti…si astept, astept cu sufletul la gura……privesc in jur, totul ma dezgusta….privesc si nu-mi vine sa cred ceea ce vad…..casolete goale sau pline, halate pentru operatii, sorturi, mopuri, amestecate cu targi uzate de vreme…….timpul trece greu in defavoarea ta, dar observ, mai bine n-as mai vedea nimic…..si totusi, trec pe langa tine medici, asistente, infirmiere, brancardieri…..vad papuci plini de sange, vad manusi sterile, vad oameni care muncesc, oameni tristi sau fericiti, mai aud cate o gluma …..dar timpul trece greu….offfff, sa scap odata…..sa nu mai privesc si sa uit totul…..inchid ochii si imi spun: „oare cat mai am de asteptat?”…..pentru mine, minutele scurse, au fost ore………
Gata sunt chemata in sala de operatie, o sala rece, albastra, sinistra, obscura sau asa mi se pare mie si totusi dintr-un colt se aude o muzica in surdina,…aceasta muzica ma face sa zambesc si sa simt putina caldura in psihicul meu si asa daramat…..sunt pe masa de operatie….woooow…..observ ca manerul de la lampile de operatie este plin de sange,…..
NU….NU TREBUIE, imi spun in sinea mea, nu pot sa cred ceea ce vad……privesc ceasul ce-mi este acum prieten sau dusman….atat mi-a mai ramas…..ma anesteziaza, nu inainte sa semnez o hartie ca sunt de acord (parca as fi cerut sa mi se faca interventia pe viu, dar realizez ca asa este procedura)….incepe operatia in sine, nu inainte sa se aduca instrumentele si monitoarele pe care, iar observ ceva….praf….dar ce mai conteaza….anestezia si-a facut efectul, nu mai simt nimic, dar aud totul…..privesc acel ceas-prieten, pe care-l simpatizes sau il urasc, nu mai conteaza.
Oricum minutele se scurg greu…..echipa operatorie, din cand in cand, mai comunica cu mine, sa vada daca sunt constienta, se fac glume…….ma gandesc la lucruri frumoase, la familie, la prieteni, la locuri minunate, doar, doar sa nu mai aud nimic…….si gata……totul s-a terminat…..sunt dusa de brancardier, de data aceasta pe targa, in salon, drumul este lung sau scurt, oare mai conteaza?????……..nimic nu mai conteaza!!!….imi spun doar atat: „Doamne ajuta, sa fie totul bine!”……..am trait senzatia de „ABATOR”si am vazut mizeria ce exista intr-un spital de stat din Romania!!!……PACAT, de personalul medical, de salariile de mizerie, si totusi acesti oameni salveaza alti oameni, pacat ca guvernul si conducatorii nostrii nu traiesc astfel de momente, pacat ca cei care ne conduc si hotarasc salariile acestor oamenii ai spitalelor se opereaza in strainatate, pacat de romanii care platesc pentru sanatate si trec prin astfel de conditii mizerabile…..PACAT, inca odata de personalul medical calificat!!!!….si CINSTE lor!!!!!…..Oare unde se indreapta Romania????!!!!!……Sunt doar fapte si ganduri, triste, dar adevarate!!!!……Multumesc personalului medical, dar nu multumesc GUVERNULUI ROMANIEI!!!!……..””semneaza Anyana Gabriela
Multumesc Anyana pentru tot ce ai scris. Multumesc ca mi-ai permis sa le aduc aici. Sunt o dovada vie…a lumii in care coexistam………..
O lume in care a fi bolnav este un adevarat lux. O nastere intr-un spital privat costa 6000- 7000 ron. Nu mai tarziu de saptamana viitoare Sanatatea intra in greva. Sa fim alaturi de ei, pentru ca inainte de a lupta pentru ei, lupta si pentru noi, pentru conditiile in care ajungem sa ne facem bine cand acest lucru inca mai este posibil.
Pana la starea de boala pe care nu o doresc nimanui.
Cu sanatate pentru tine
Mioara Hususan
Related Images:
Comments
Tags: alimentatie sanatoasa, conditii de spital, medicina, operatie, remedii naturale, tratamente medicale
Leave A Reply (4 comments so far)
paula
10 ani ago
Doamna Mioara ,va multumesc pentru mail ,va rog din suflet sa-mi recomandati o dieta ptr diabet tip 1 cu insulina si ce remedii naturiste pot lua. Va multumesc si va doresc multa sanatate.
elena
10 ani ago
Multumesc pentru mesaj. Trist dar adevarat , am avut ocazia sa cunosc realitatea dintr-un spital de stat. Situatia pare a fi trasa la indigo. Multa sanatate si sa auzim numai de bine!
Geta Petrescu
10 ani ago
Va multumesc mult pentru mesaje;Maica Domnului sa fie cu dvs.si familia dvs;
Foarte interesante toate
Doamne ajuta!
Geta
Edith Kadar
11 ani ago
Daţi-mi voie să vă spun şi o părere de medic, după ce am citit cele de mai sus.
Din păcate nu mai pot spune că mă cutremură imaginile descrise în aceste rânduri deoarece zilnic aud asemenea poveşti horor de la pacienţii care îmi calcă pragul cabinetului. Am auzit altele şi mai şi, iar fiecare zi a ajuns să fie un adevărat slalom pentru menţinerea la cote normale a echilibrului emoţional. Dar dincolo de acestea, pe mine mă îngrijorează altceva : robotizarea cadrelor medicale, pierderea empatiei, a capacităţii de a se transpune în durerea şi suferinţa celor bolnavi.
De când am fost mică mi-am dorit să „mă fac” doctor. Mai târziu am aflat şi că salariul unui medic e infim faţă de munca şi responsabilitatea pe care o are. Nu m-a interesat. Dar ideea de a ajuta oamenii a fost cea care m-a însufleţit şi mi-a menţinut viu entuziasmul în toţi aceşti ani. Însă să văd oameni mai bolnavi după tratamentele prescrise de medici decât înainte, să citesc ceea ce povesteşte Anyana, să văd atât de multe diagnostice eronate, sau să aud că bolnavii trebuie să-şi aducă de acasă tot ce au nevoie pentru intervenţii chirurgicale….mi-e greu.
Anyana, îmi pare rău că ai trecut prin această experienţă.
Mioara draga mea, da, sănătatea e la pământ în România, dar nicio grevă nu poate aduce înapoi umanitatea, empatia şi bucuria de a ajuta. Din păcate, medicii buni şi asistentele au plecat în ţări mai umane, iar aici au rămas prea puţini cu sufletul curat. Studenţii la medicină (foarte mulţi) nici nu se duc la cursuri, pentru ei e suficient că vor avea titulatura „doctor”. Aşa încât îmi pun întrebarea: dacă acum e aşa, cum va fi peste 10-20 de ani, când medicii profesionişti vor ieşi la pensie???
Doamne ajută-ne!